Noutati
REVISTA FARMACIA
INTERNATIONAL GOLD STAR AWARD FOR QUALITY (Geneva 2013)
INTERNATIONAL GOLD STAR AWARD FOR QUALITY (Geneva 2013)
Data: 12/12/2013
Toamna anului 2013 a reprezentat pentru Revista Farmacia un moment de o importanță deosebită: recunoașterea, o dată în plus, a integrării în structurile și cerințele exigente ale publicațiilor știintifice internaționale.
Astfel, în perioada 28-29 septembrie 2013, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate centre culturale, financiare și diplomatice din lume, Geneva, Elveția a găzduit un eveniment internațional special, și anume „International Quality Convention”.
Evenimentul a fost organizat de Imarpress Media Group împreună cu BID (Business Initiative Directions), la această manifestare fiind invitați reprezentanți din peste 54 de țări, din toată lumea.
Revista Farmacia a fost nominalizată și invitată să participe la acest eveniment, iar în cadrul ceremoniei de premiere ce s-a desfășurat în seara de 29 septembrie 2013, Revista Farmacia a fost premiată cu trofeul „Steaua de Aur pentru Calitate”, „International Gold Star for Quality Award”. Trofeul a fost înmânat de către însuși președintele evenimentului, dl. Jose E. Prieto și reprezintă o reală recunoaștere internațională a calității editoriale a Revistei.
Reprezentanții Revistei Farmacia, prezenți la această manifestare, au fost invitați să prezinte principale sale realizări, contribuții și scopuri, în fața întregii comunități internaționale participante. Momentul prezentării a fost un adevarat succes și o reală afirmare a mândriei naționale, a fericirii de a prezenta o publicație științifică românească într-un context internațional, într-o locație culturală de referință pentru întreaga lume.
Astfel, Revista Farmacia a fost prezentată cu mândrie ca fiind o publicație cu mare tradiție în România, fiind subliniată importanța apariției sale pentru comunitatea farmaceutică încă din secolul XIX (1894), precum și continuitatea sa editorială neîntreruptă până în prezent. De asemenea, s-a precizat faptul că această publicație este singura din țară, în domeniul farmaceutic, recunoscută în lume prin indexare în numeroase baze de date internaționale, și reprezintă rampa de lansare și afirmare a cadrelor didactice din facultățile de farmacie și a cercetătorilor farmaciști români la nivel internațional. În plus, reprezentanții Revistei Farmacia au subliniat eforturile depuse de întreaga comunitate farmaceutică academică, științifică și profesională din România pentru a menține și a stimula nivelul calitativ științific și editorial al acestei publicații.
În comunicatul de presă al evenimentului se regăsesc următoarele fraze:
Among this year's winners, Farmacia Journal, from Romania, proudly accepted the International Star for Quality Award in the Gold Category at the BID Quality Convention in Geneva. It has made huge strides this year as a leader not only for its sector, but also in Romania. The Award came as an ideal way to celebrate yet another successful year of operations well underway.
Defiant in the face of current difficulties globally, Farmacia Journal strives to excel in quality each day, creating a competitive advantage. For this reason, Farmacia Journal was named a winner of the 2013 BID International Star Award for Quality Award in Geneva; a trophy which BID presents to those organizations from around the world that best adhere to excellence and innovation.
Un aspect esențial care trebuie subliniat cu mândrie este faptul că trofeul „Steaua de Aur” câștigat în acest an la Geneva de către Revista Farmacia, unic în istorie pentru publicațiile științifice românești, înseamnă, de fapt, premierea cu „Steaua de Aur” a fiecărui farmacist român ce a publicat sau a promovat în paginile Revistei Farmacia rezultatele cercetărilor sale științifice.
Prin colaborarea permanentă între membrii comunității academice, științifice și profesional-farmaceutice din România și susținere reciprocă, Revista Farmacia a înregistrat performanțe calitative deosebite, recunoscute internațional. În acest sens trebuie menționat sprijinul acordat mediului științific farmaceutic românesc și, implicit, Revistei Farmacia, de către întreaga comunitate profesională din România, prin intermediul Colegiului Farmaciștilor din România.
Cea mai recentă dovadă a acestei colaborări fructuoase o reprezintă faptul că participarea Revistei Farmacia la evenimentul desfășurat la Geneva a fost sprijinit oficial și direct de către Colegiul Farmaciștilor din România, reprezentat prin Prof. Dr. Dumitru Lupuliasa, Președinte al Colegiului Farmaciștilor din România și Decan al Facultății de Farmacie din București.
Trofeul „Steaua de Aur pentru Calitate” reflectă direct performanțele, calitatea și excelența farmaciei românești.
NOUTATI!
22
NOV
NOV
19
JUN
JUN